31 dec. 2009

De Anul Nou


1933 este anul in care Romania iesea din Marea Criza.
Poate ca similitudinile '33-prezent la nivel de tablou socio-politic vor merge pana la cele legate de revenirea economica.
La multi ani!
A.D.

De Anul Nou
Garbovit de necazuri, anu’ care s’a dus a suferit ofensa unui adevarat ministru trimis la plimbare. Oamenii l-au huiduit fara sa stie bine daca noul an va fi mai breaz. L-au huiduit asa ca pe un adversar la o intrunire publica de suburbie. Asa e datina. Si chiar daca n’ar fi – oamenii au avut motive puternice sa-l trateze astfel: a fost un an de saracie generala, de sperante amagite, de framantari sterile. Un an cum nu mai doreste nimeni.
*
Ce ne aduce noul an? Ce ne-a adus intotdeauna: un car cu sperante!
Ce ne-am face, daca in noaptea de revelion, noul an nu ne-ar aduce fiecaruia cate o cutie mai mult sau mai putin ispititoare: cutia Pandorei! Si cei mai pesimisti nadajduiesc in noaptea de revelion “un an nou mai bun si mai norocos”.
Fiecare isi doreste ce i se pare mai scump:
Domnul Dobrescu, primarul Capitalei, un alt Snagov pe care sa construiasca… o primarie plutitoare;
Postul nostru de radiodifuziune, un numar mai mare de abonati si daca s’ar putea… surzi…
Un contribuabil - o lege sau un ministru de finante care sa-i mai dea ceva;
Nicolaescu, asasinul din strada Militari, un alt judecator de instructie care sa-i ceara in loc de declaratii… scuze;
Un titanosaur, “mentinut” sub toate guvernele: o mica “rectificare” de amputamente, (o bagatela): cateva noui consilii, diurne, jetoane, indemnizatii de transport etc.)
Un perceptor deochiat - o noua lege care sa-i permita… sa-si termine casele.
Un minesteriabil din opozitie - o noua “incurcatura de mate” care sa trimita guvernul la plimbare.
Kludsky - un elefant mai norocos sau un alt primar al Capitalei cu care sa poata face… gradina zoologica…
Deputatii isi doresc intrarea gratuita la “galele de box”, iar boxeurii acelas tratament - pe baza de reciprocitate… in incinta Camerei…
Criza - o alta planeta intrucat in aceasta a epuizat orice posibilitate de sleire.
Opera romana - macar un singur spectator pentru ca actorii pe scena sa nu mai tremure de frica stiindu-se… singuri in sala.
Un falsificator de bani - o mai simtitoare sporire a impozitelor pe care sa le poata plati… “la zi”.
*
Prima zi a anului incepe cu patronul sfantului Vasile; adica… cu veselie. Simpaticul sfant s’a asezat in capul calendarului ca sa faca curaj oamenilor cari in orice caz, de griji si nevoi, vor avea tot anul capul calendar. E sfantul care se straduieste ca oamaneii sa aiba cat mai putine griji si belele. Chiar guvernul a fost scutit de cea mai chinuitoare grija: bugetul. L-a dat pe mana sfantului Gheorghe, care precum se stie are alta specialitate: mutatul.
Bine ca nu l-a dat pe mana sfantului Asteapta - singurul sfant cu “cruce in calendar” care este peste masura de indurator: fagaduieste tot ce nu poate, adica cam ceeace face politicianul nostru, inainte de alegeri…
Oricum, sfantul Vasile ramane bunul si blandul sfant ale veseliei “primei zile” pe care tot omul tine s’o inceapa dupa datina, cu mancarica si bauturica din belsug ca sa-i mearga tot anul din plin. In schimb oamenii au renuntat la “urarea de anul nou” cu semanatorul… Inainte vreme se intrebuinta boabe de orez. La ordinea zilei fiind contingentarea marfurilor de import, - oamenii au renuntat la orez sa nu li se mai spuna ca avem atata belsug de orez, incat… il aruncam pe strada.












An nou, an al sperantelor neimplinite - fii binevenit! Tu esti iluzia de o zi cu care traim tot restul anului… Tu descretesti fruntile si voiosia ta lumineaza bordeiul saracului si palatul bogatului.
An nou - an al sperantelor noastre neimplinite. Fa ca urarile cu care te-a intampinat o lume intreaga sa se realizeze pentru linistea, multumirea si bucuria noastra a tuturor!

T. (teodoru)

Ilustratiunea Romana
ianuarie 1933

24 dec. 2009

Cuvinte de Sarbatori


Vin sarbatorile – prilej de bucurie, de inaltare, de reculegere.
Bucuria copiilor in asteptarea blandului Mos Craciun; inaltarea sufleteasca a adevaratilor crestini care tin nestinsa flacara credintei stramosesti; reculegerea celor osteniti in lupta apriga a vietii…
Se lumineaza bordeiul saracului, se lumineaza palatul bogatului si pretutindeni unde bate o inima de crestin, ziua Nasterii invioreaza si inveseleste sufletele.
Asa sunt sarbatorile mari pe care le-am apucat din batrani: un balsam, o mangaiere, o bucurie, impletite intr-un manunchi de nadejdi pentru o zi mai buna, mai fericita.
Trec ani dupa ani si farmecul lor, etern ca Dumnezeirea, se perpetueaza in timp si spatiu, sub puterea binevoitoare a credintei.
De aceea, ieri ca si astazi, astazi ca si maine, “Nasterea Domnului” pe care o sarbatorim de mii de ani, este vecinic noua.

Undeva, in Betleemul datinelor noastre dragi si scumpe, colindatorii vestesc in svon de sarbatoare “Nasterea Sfanta”.
Iata-i, micuti si goi, sub ferestrele noastre, prinzand cu glas de argint firul povestei fermecate, care an de an se repeta, ca un ecou fara de sfarsit…
O stea, un staul, un Prunc care a venit pe lume ca sa ne mantue de pacate… Feciorul dulgherului din Nazaret…
Ma revad si eu in anii copilariei, colindator pregatindu-mi cu infrigurare si cu luni inainte, steaua si cantecele…
Ceasurile acelea de bucurii nesfarsite, cand impodobeam, mandru si fericit, steaua de lemn, pe care mi-o daruia in fiecare an, tata… Emotia primelor hartii colorate pe care le lipeam cu grija, a primilor ingeri de carton pe care ii asezam cu evlavie si cu pricepere. Apoi clipa hotaratoare cand aprindeam, in prima seara, steaua care, in mintea mea de copil, stralucea mai frumos si mai puternic de cat steaua de la Betleem… Dar bucuria bietei mame, astazi raposata intru Domnul, care ma imbraca in douazeci de cojoace ca sa nu-i degere “odorul”? Cum ingrijea ea de tovarasii mei de drum, carora le incarca buzunarele cu dulciuri si bunatati, dupa primul colind pe care-l cantam in tinda casei parintesti!
Colindele noastre…
Cu mult mai tarziu, Ionita Dascalul mi-a talmacit intelesul adanc si frumusetea fara asemanare a acestei datini, pe care o gustam ani dearandul, din plin…
Parca-l aud: Intelegi, fatul meu, pentru ce colindele noastre sunt o comoara a Neamului, colinde pe care trebuie sa le iubim si sa le pastram neintinate, asa cuml e-am primit de la strabuni.
Colindele noastre…
*
Canta colindatorii… Canta cu ingerescul lor glas de argint, cantece din batrani…
Sa-i primim cu dragoste si cu voe buna. Ei sunt vestitorii crestinestilor bucurii ale Nasterii Mantuitorului, care ne veselesc si ne inalta acolo unde nici o putere pamanteasca nu ne poate ridica…
Cu aceste ganduri uram cetitorilor nostri “sarbatori fericite”!

teodoru


Ilustratiunea Romana
decembrie 1933

9 dec. 2009

Cartierul C.F.R.

Copilaria mea in Parcul Domeniilor, in apropierea cartierului C.F.R., a insemnat si dupa-amieze de joaca in parcul Ciresarii sau bucuria de a prinde un bilet la unul din derby-urile de rugby Steaua-Dinamo desfasurate pe stadionul Parcul Copilului in anii '70-'80.
La scoala ni se preda despre Vasile Roaita si grevele muncitoresti de la atelierele CFR din '33.



Mai tarziu am invatat sa conduc pe o masina de scoala care se simtea in largul ei pe largile "bulevarde" aproape necirculate.

Istoria locului, mai jos, intr-o cronica care arunca o alta lumina asupra anilor in care tovarasii "importau" greve si miscari sociale.

Mai inainte, o harta a cartierului din anul 1926.
A.D.


Cartierul C.F.R. - aspecte bucurestene

Altadata staruia aci aspectul locului ars, fatal in apropierea marilor metropole, o bucata de pamant fara de farmecul porumbistilor si in acelasi timp lipsita de zgomotul unei mahalale cel putin. Orasul isi da intalnire cu ruralitatea intr’un loc pe a carui suprafata incerta zaceau intr’un peisaj strivit feraria veche, zgura si gunoaiele.
Curand industria, prin numeroase asezaminte la care se adaoga cladirile “Regiei” si impunatoarele constructii din partea locului ale Cailor Ferate, Au dat un iures hotaritor. Epuratia necesara a cuprins toata toata partea din stanga Caii Grivitei, mai sus de podul pe care comunica cu bulevardul Basarab. Lucrul a mai ramas de dorit inspre Cimitirul Sf. Vineri si pe insasi Calea Grivitei.

Si acum poti sa patrunzi intr’unul din noile cartiere, - am voit sa insemnam aci cateva randuri pentru cartierul C.F.R., - mai ales pe timpul asta cu zapada, cum ai intra intr’un targusor german de proverbiabila ordine. Mahalalele mai in varsta din apropiere au dreptul la toata invidia.
Sectionat geometric de liniile de cale ferata si fixat intre bariere, cartierul C.F.R. isi intinde paralele cateva bulevarde a caror ratiune de existenta este singura frumusetea lor. Nu servesc niciunei circulatii intense, nu canalizeaza nici un tumult de zgomote. Foarte rar poti sa vezi cativa trecatori, cotiga gunoierului, sau caruta brutarului.


O estetica specifica, cea a economiei: sobrietatea. Sub zapada, toate par sterilizate parca. Casele nu le-ai putea distinge unele de altele, decat dupa numarul de la poarta. Prezinta toate acelasi aspect, dela linia simpla a arhitecturei, numarul ferestrelor, albul aceleasi varuieli pana la constructia identica a gardului din fata. In interior acelasi numar de incaperi, acelasi confort. Identitatea unor cristale ivite din zeama murdara, prin vraja chimiei.
In aceleasi forme este prinsa si scoala primara a cartierului. Locuitorii care s-au inteles si invins nevoile nu au intarziat sa inalte o scoala si un cinematograf. Exista si pentru preumblari, desi acestea par cu totul exceptionale pe aci, un parc frumos de o intindere apreciabila. O piata a fost injghebata la capatul unuia din bulevardele de cari aminteam, astfel ca nimeni sa nu simta prea mult nevoia orasului si a sinei de tramvai, ce se sfarseste in apropiere. Le mai lipseste o biserica si scindarea de oras va fi cu totul reala.
Fara indoiala, curatenia si cumintenia aceasta surprind, mai ales cand te gandesti ca este vorba de una din periferiile Capitalei noastre. Am vizitat una din aceste “locuinte eftine”. Este surprinzator ceea ce s’a facut, s’a putut face mai precis, pentru cele cateva sute de familii ale meseriasilor si slujbasilor cailor ferate, adapostiti aci. Nu exista un ungher care sa nu fie destinat unei intrebuintari si in acelas timp omul are toata libertatea miscarilor sale. O organizatie care iti aduce aminte de cea a uneia din putinele cazarmi model pe care le avem: cinci minute, pentruca omul sa fie imbracat , echipat si adunat la locul alarmei.
Pentru ca aci salaslueste cea mai puternica dintre alarme: a muncii.
Masa si odihna sunt cronometrate, ocupatile si obiceiurile uniformizate. Oamenii sunt piese de schimb intr’un angrenaj, care isi continua miscarea si in timpul noptei.
De aci izvoraste un aspect care da locului o savoare nebanuita: copiii. Ei sunt singurii cari dispun de spatiul zilelor, singurii pietoni ai acestor bulevarde, adevarati stapani ai cartierului C.F.R. Este de-ajuns sa patrunzi, figura straina si mai ales insotit de un fotograf, pentruca o ceata galagioasa sa te inconjoare, sa te asedieze cu intrebari, sa te copleseasca. Te considera, oricine ai fi, ca pe unul de al lor, cu familiaritate, fara o legitima curiozitate cel putin. Cand ne afla ca am venit dinadins sa le vizitam cartierul, cu bucurie si mandrie nestapanita ne iau de mana, sa ne arate colturile mai noi, parcul si tot ceace socotesc ca ne va cuceri admiratia.

Timpul generos le-a pus inca un rand de purpura in obraji. Sunt imbracati cu totii modest, dar ingrijit. Ies dela scoala in cete pline de neastampar. Si-au oranduit ghiozdanele pe trotuar si bataia cu zapada s’a incins. Unul, mai sfios la inceput, nu-si mai baga in seama carjele cu cari isi duce piciorul frant, si asa sarind intr’un singur picior, pare mai inimos ca toti ceilalti. Altul, care cara intr’o saniuta doua caldari, uita de recomandarile de acasa si se amesteca in invalmaseala generala. Piata, mai rotunda si mai alba de zapada proaspata, devine neincapatoare pentru altii, cari au prins de veste si se grabesc sa vina. Nici o batrana care sa-i dojeneasca, nici un trecator care sa se indigneze de bulgarii svarliti in nestire, niciun gardist de strada care sa-i alunge… Lumea aceasta mica si voioasa, isi ia revansa si pentru catusele atelierelor ce le cuprind astazi parintii si maine ii vor strivi pe ei.
Trec din nou peste traseuri de cale ferata si peste bariere de fer, cari imi par acum cu mult mai semnificative ca la venire. Sanatatea si bucuria de dincolo isi iau ramas bun la primul capat de tramvai pe care il intalnesc. Iar in vagon, aburul orasului pare aducator de lesin si cosmar…
F.C.




Ilustratiunea Romana, decembrie 1933


citeste si: