7 iul. 2013

Balcic - Colonia ACF - excursii

Trebuie precizat ca Balcicul avea si un aeroport unde veneau posta si ziarele in fiecare zi la orele 11. Se adauga durata drumului parcurs de postas din oras pana la Colonie.
Astazi am asteptat nerabdator si am filat ziarul la rubrica sport. Eram atunci rapidist convins. Rapidul facea furori cu tripleta Auer-Baratki-Bogdan. Dar in marele derby Rapid - Ripensia 1-3 am pierdut. Articolul incheia: “cel mai bun de la invinsi a fost Rasinaru”.

In interiorul parcului cu gradini suspendate (pe tarm si in spatele gardului de caramida inconjurator) erau posturi fixe pentru soldatii inarmati.
Duminica plecau patrule formate din 4 ostasi. Mergeau agale in oras. Ma intrebam atunci daca nu se plictiseau. Eu nu aveam timp sa ma plictisesc, fiindca deseori A.C.F.-istele faceau excursii in care ma luau si pe mine. Mergeam cu taximetre demodate, cu scaune mici de lemn pe post de locuri suplimentare.

Erau excursii la distante mai mari de Balcic, avand ca destinatie, de exemplu, Capul Caliacra, promontoriu format de peninsula care marcheaza schimbarea brusca de climat, de vant, de plante exotice si chiar de atmosfera.

[foto: Regina Maria si Domnita Ileana langa farul de la Capul Caliacra]

Identificat de vapoare pe vreme rea (ceata, ploi, ninsori), farul, puternic luminat la vederea vapoarelor, era o constructie vizitabila si foarte veche.
Cu privire la istmul foarte ingust si stancos care se contureaza ca o cetate naturala, avand o ultima reduta inspre mare (locul in care s-a construit farul), circula o legenda pe care ghidul o povestea la fiecare grup de turisti. Pe vremea celor petrecute, 17 fecioare tinere si frumoase, urmarite de turci au gasit aici scapare, avand speranta sa se salveze.
In cele din urma, inconjurate fiind de turci, s-au aruncat in mare de pe stancile cele mai inalte, zadarnicind planul turcilor de a le prinde. Cazute in apa, trupurile lor s-au transformat pe loc in 17 colturi stancoase care se vad si astazi printre valurile spumegande din preajma tarmului inalt.
Am avut senzatia ca patrunzand pe meleagurile Coastei de Argint si mergand pana la sudul extrem al litoralului romanesc, capul Caliacra marcheaza nu numai o schimbare climaterica, dar subit simti peste tot vraja si misterul celor 1001 de nopti.
La intoarcere am vizitat si Kavarna care avea un port de foarte mici proportii, cu o sumedenie de ambarcatiuni in majoritate pescaresti.

Tot inghesuiti in taximetrele vechi luate din Balcic, am vizitat si Surtukioi (foto), unde am admirat imagini rare cu maluri stancoase de un rosu ireal.


O alta excursie, pe jos de data asta, am facut-o sub forma unui cros in care membre A.C.F. mai rutinate au marcat cu o zi inainte traseul necunoscut noua cu semne conventionale. Fetele urmau sa identifice drumul a doua zi. Se pleca cu felinare cu gaz, pe care se spunea ca le vom intrebuinta pe inserate, tarziu cand ne vom intoarce sub cerul instelat. Curand, dupa ce am luat masa, am pornit in crosul amintit pentru a rezolva temele si urmand indicatiile de pe parcurs. Ne-am abatut din drumul Balcicului lasand pitoreasca asezare prin valea botezata “7 cismele” intr-o atmosfera de basm.
A urmat drumul pichetat spre Ecrene, la marginea carei asezari crosul a luat sfarsit. Am vizitat Ecrene-ul, statiune balneara maritima care se remarca printr-o plaja intinsa. Ni s-a explicat ca nu departe este zona de frontiera cu Bulgaria.

Privitor la hotarele noastre care delimiteaza Cadrilaterul, exista o granita conventionala pana la limita sudica a judetelor Durostor si Caliacra, pana la Dunare, granita care respecta Tratatul dela Bucuresti (1913).
Fiind contestatar, deci revansard ca mentalitate, statul bulgar a dus pe intreaga durata a perioadei interbelice (1919-1940) o politica care genera nesiguranta de-a lungul acestei frontiere. Bulgarii organizau raiduri abuzive purtate de cete de comitagii ce navaleau sporadic pe noptile fara luna, facand scurte recunoasteri demonstrative. Pentru ca sa-si camufleze prezenta de-a lungul granitei, bulgarii lasau deliberat sa se dezvolte o vegetatie exagerata si haotica.

Ne-am reintors spre Balcic urmarind coasta tarmului, inspre nord. Drumul l-am parcurs in pas alert, cantand marsuri si cantece legate de mare si drumetie. Melodiile germane cu texte compuse de mama animau si insufleteau grupul de A.C.F.-iste la care ma alaturasem si eu cu surioara mea, Sanda. Calatoria noastra se facea prin zone cu vii, cu smochini si curmali, intr-un decor exotic pe care misterul noptii cu luna il amplifica. In curand am inceput sa ne apropeim de parcul regal si chiar am luat contact spre linistea noastra cu somatia primelor santinele care ne-au identificat si ne-au permis sa patrundem spre Stella Maris, scurtand drumul prin gradinile dinspre mare. In sfarsit am ajuns in incinta coloniei A.C.F., unde obositi fiind am renuntat sa mai luam cina, dar ca la fiecare “stingere” de pe terasa coloniei am intonat rugaciunea de seara.


In alta excursie, am plecat din nou, cu aceleasi taximetre prevazute cu scaune suplimentare din lemn, inlocuitoare rudimentare ale strapontinelor adevarate pe care apucasem sa le vad la masinile domnitei Ileana, la Bran. Ajunsi la Teke am vizitat o mica moschee. Ne-a atras pomul situat in fata ei, complet lipsit de frunze, uscat, dar inca solid articulat, care avea in schimb sute, poate mii de petice, de zdrente, smulse din imbracamintea credinciosilor lui Alah sau si de la turisti crestini. Toti cei care lasau aceste esantioane din imbracaminte isi puneau sperante intr-o minune la vindecarea lor sau a celor dragi.

In interiorul moscheii (ca la toate cele vizitate), dusumelele, fara exceptie, erau de un alb imaculat, fiind spoite in repetate randuri. Credinciosii musulmani ca si turistii, erau obligati inca de la intrare sa se incalte peste pantofii personali cu papuci din pasla, foarte incapatori.

In mijloc era mormantul unui sfant musulman. Care si el era spoit in var. Aici credinciosii introduceau bani metalici sau bancnote printr-o fanta. Desi copil, mi-am pus intrebarea: Oare care din ierarhia musulmana, fie chiar hogea (preotul) sau dervisul (calugarul) moscheii avea sa scoata banii donati din mormant? Cand avea sa se petreaca asta? Trebuie spart mormantul sfantului? Un ghid m-a lamurit, facand haz de curiozitatea mea, spunandu-mi ca banii donati aluneca printr-un jgheab intr-un recipient ce este golit o data pe an de catre administratie.

preluare de pe "Balcicul si Branul copilariei mele" de Radu Mihai Dimancescu (http://balcic-si-bran.blogspot.com)

Un comentariu:

  1. Incerc sa construiesc si eu un blog despre Romania inceputului de secol XX. Poate va place:
    http://deieri-deazi.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere